Aducerea la lumină a unei legende medievale folosind informații geospațiale

Poziționare RTK cu grad înalt de acuratețe chiar și în medii dificile

Cu 800 de ani în urmă, după cum spune legenda, o dispută cu privire la adevăratul succesor la tronul norvegian a culminat cu un cadavru care a fost aruncat într-o fântână pentru a otrăvi apa potabilă. Această legendă a fost recent confirmată când un craniu a fost dezgropat la Sverresborg în Trondheim, Norvegia.

O luptă medievală 

Figura 1 – Regele Sverre

Era anul 1197 și, conform Sverris saga, regele Birkebeiner Sverre domnea pe tronul Norvegiei. Dar exista și un alt pretendent: gruparea Bagler, având originile în clasele superioare norvegiene, dorea coroana pentru unul din membrii săi, Inge Magnusson. Lupta a fost aprigă și, într-un ultim act de răutate, după ce au jefuit castelul de la Sverresborg, Birkebeinerii au aruncat cadavrul uneia dintre victimele lor din gruparea Bagler într-o fântână.

800 de ani mai târziu, în Sverresborg, la 500 km Nord de capitala Norvegiei, Oslo, o echipă de arheologi de la Institutul Norvegian pentru Patrimoniul Cultural (NIKU) a dezgropat craniul și o mare parte din scheletul unui bărbat, a cărui vârstă a fost estimată între 35-40 de ani. Datarea cu carbon a plasat apoi vechimea rămășițelor umane într-un moment care a coincis cu incidentul despre fântână descris în saga.

Înregistrarea sistematică a poziției cu GIS

Pe lângă scheletul din fântână, situl de la castelul Sverresborg s-a dovedit a fi o sursă bogată de artefacte medievale. Pentru o mai bună înțelegere a tuturor acestor informații, echipa de la NIKU a folosit GIS (Geographic Information System) pentru a înregistra poziția exactă a fiecărui artefact recuperat. Chiar și în adâncul puțului, receptorul Altus APS3G a reușit să înregistreze poziții cu o precizie RTK la nivel de centimetru. Chiar dacă arheologia nu pare, la prima vedere, ca fiind unul dintre domeniile care pot fi provocări pentru sistemele de poziționare GNSS, echipa de cercetători a putut conta pe receptorul Altus APS3G care a reușit să înregistreze poziții cu o precizie RTK la nivel de centimetru în adâncul puțului. 

Figura 2 – Înregistrarea poziției unui obiect recuperat cu ajutorul receptorului cu antenă inteligentă Altus

Găsirea tiparelor istoriei cu ajutorul poziționării prin GPS

Datele de la acest sit arheologic de la Sverresborg, precum și toate celelalte săpături din Norvegia sunt puse la dispoziția publicului de către Departamentul de Patrimoniu Cultural Norvegian, Kulturminnesøk. Prin înregistrarea sistematică a pozițiilor exacte în care au fost găsite artefactele, se pot contura niște tipare. Incoerențele sau lacunele în aceste tipare pot fi primul indiciu al unei direcții noi sau interesante pentru cercetări arheologice ulterioare.

Fotografii utilizate prin amabilitatea NIKU.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *